Comuna Pericei - ScoalaPericei

Du-te la conținut

Comuna Pericei

Denumirea
Pericei este o aşezare veche a cărui nume este de origine slavă cunoscută sub numele de PEREZNEK între anii 1205-1235, evoluând apoi după cum urmează: PERECHUM în anul 1351, PERECHEN în 1356, PERETSEN în 1364, PERECSEN în 1417, PETRECZEN în 1460, 1461, PEREZEN în 1533, PERECHYEN între 1553-1601, PERECSIN în 1733, PERICEI în 1918, PERECSENY în 1940 şi PERICEI după 1944.
Geografia
Comuna Pericei în prezent este compusă din următoarele sate: satul Pericei, Periceiul-Mic, Bădăcin şi Sici. Se mărgineşte în partea de vest cu oraşul Şimleu-Silvaniei, la sud cu satul Bic şi Crasna, la est cu comunele Vârşolţ şi Borla, iar la nord cu Bocşa, Câmpia şi Ilişua. Comuna este aşezată pe o suprafaţã de 5.905 ha. Satul Pericei are o aşezare aureolar-tentacularã având un numãr de 2.916 locuitori. Satul este şi centru de comună în judeţul Sălaj. Teritoriul satului este străbătut de la vest de drumul judeţean Zalău-Şimleu Silvaniei, drum modernizat. Distanţa până la municipiul Zalău este de 22 km, iar până la Simleu-Silvaniei numai 5 km. Teritoriul satului este situat în zona deluroasă care aparţine dealurilor Silvaniei cu altitudinea între 200-400 m, teritoriul fiind străbătut de râul Crasna care trece prin satul Pericei. Clima comunei se încadrează în sectorul cu climă moderat, caracteristic regiunilor vestice şi nord-vestice ale ţării.
Istoria
Atestarea documentară despre Pericei este cu numele său din anul 1205, dar se spune despre el că ar fi existat ca aşezare omeneascã, un document maghiar arată că probabil populaţia satului era păgână până prin anul 1052 când se încreştinează, iar în anul 1543 populaţia satului îmbracă reforma religioasă a lui Luther, devenind în Pericei biserică reformată dar numai ca instituţie, fără construcţie, deoarece construirea bisericii reformate începe abia în anul 1668, dar se întrerupe din cauza năvălirii tătarilor, când locuitorii s-au refugiat, continuând apoi construcţia, materialul fiind luat din rămăşiţele castelului Bathori din localitate. În anul 1475 locuitorii satului plăteau impozit familiei Bathori. Satul Pericei a avut un rol important în apărarea cetăţii Bathori în decursul secolelor. Prin anul 1576 regele polonez donează acest teritoriu familiei Barhori Istvan, încredinţatul regelui polonez, dar prin anul 1582 Bathori Istvan care este prefect „fõispán” donează terenul pentru case familiei Farkas Mathyas, iar pe urmă ajung să stăpânească şi alte familii pe diferite părţi din hotarul oraşului. Pentru biserica reformată se toarnã un clopot în 1790 de către Rettegi Lazar György, iar altul în 1775 cu prescripţia „Pentru mărirea lui Dumnezeu s-a turnat pentru ecleziaştii reformaţi 1775”. Biserica greco-catolicã a fost construită din lemn în anul 1796 adusă fiind întreagă din localitatea Sărăoad judeţul Satu-Mare, iar în 1886 pe acelaşi loc a fost construită o biserică din piatră. Matricolele bisericii greco-catolice se găsesc din anul 1824. Din anul 1700 se cunosc date privind reglementarea cârciumăritului şi măcelăritului. Satul Pericei a luat fiinţă pe moşiile Keller Samuilă, Korniş Nicolae, fraţii Milițer, familia Balogh, cetăţenii fiind iobagi pe moşiile acestor grofi. În toamna anului 1944 ţăranii din Pericei au luat cu asalt pământul din fostele moşii ale lui Keller Samuilă şi Balogh Andrei.
Populaţia
În anul 1998 numãrul total de locuitori a fost 2.916 din care 1.480 bãrbaţi şi 1.436 femei, cuprinşi în 840 gospodãrii. Repartizarea dupã naţionalitate este astfel: 521 români, 2.260 maghiari şi 127 rromi. Populaţia activã este în numãr de 1.130 persoane din care 320 persoane sunt salariate şi lucreazã în administraţie, învãţãmânt, sãnãtate, culturã şi o micã parte în industrie. De asemenea avem în satul nostru un numãr de 12 intreprinzãtori. Structura populaţiei din punct de vedere al religiei este: reformaţi 1.909, ortodocşi 501, baptişti 499 şi penticostali 7. Populaţia ocupată în agricultură are o pondere covârşitoare.
Economia
Satul Pericei esta străbătut de râul Crasna, iar terenurile din apropiere sunt fertile pentru cultivarea zarzavaturilor ceea ce a determinat locuitorii să devină buni legumicultori. Din cele mai vechi timpuri s-au specializat în cultura cepei şi usturoiului făcându-se cunoscuţi prin aceasta în multe judeţe din țară. În prezent pământul este lucrat fără nici o formă de asociere, ei reuşind prin mijloace proprii să-şi cumpere tractoare şi să le utilizeze după posibilităţi. Numărul unităţilor comerciale s-a dezvoltat foarte mult, există un număr de 10 unităţi comerciale şi de alimentaţie publică. De asemenea s-au înfiinţat nişte firme particulare de tâmplărie, de reparat autovehicule, brutării.
Învăţământul
Se cunosc date de la începutul secolului XVII-lea despre şcoala maghiară. Din datele gãsite în urma cercetărilor fãcute la Arhivele de Stat filiala Sălaj, reiese că şcoala românească există de prin anul 1859, în locul unde este astăzi cimitirul greco-catolic. Primul învăţător român din sat a fost Iacob Deleu „un om înalt, un român adevărat”. Se scrie despre el că în anul 1848 a luat parte la revoluţie. În anul 1888 se fac proiecte pentru o nouă şcoală mai încăpătoare, dar care se zideşte numai în anul 1897 pe locul dat de biserica reformată. Primul director de şcoală a fost Borbath Vilhelm. În anul 1924 existau 5 posturi din care 2 pentru secţia română şi 3 pentru secţia maghiară. Între anii 1944-1966 numărul elevilor creşte iar localul şcolii devine neîncăpător. Se începe construirea unui nou local de şcoală cu 8 săli de clasă, un laborator, o bibliotecă, sală profesorală, direcţiune, secretariat şi arhivă. Școala se dă în funcțiune la 1 septembrie 1966, director fiind Torge Ioan. Astfel în prezent școala funcționează în două clădiri, în clădirea veche funcţionează şi grădiniţa cu 6 grupe. Şcoala este dotată şi cu un laborator de informaticã cu 17 calculatoare legate în reţea. Secretariatul are două calculatoare, direcţiunea unu, total 20 de calculatoare legate în reţea. Avem internet şi adresă internet: www.scoalapericei.ro. În prezent directorul unităţii este prof. Filip Gyongyi Ana.
Parteneriat
În luna mai 2004 am legat o prietenie cu şcoala din localitatea Tiszavárkony din Ungaria. Ei au participat la festivitatea de inaugurare a monumentului „Libertate” cu ocazia zilei satului. În luna august un grup de cadre didactice au fost la Tiszavárkony, iar în mai 2005 a venit un grup de elevi şi cadre didactice la noi.
Înapoi la cuprins